Agnosticismul este concepția filozofică potrivit căreia adevărul anumitor afirmații, mai ales afirmații teologice privind existența unui Dumnezeu sau a unor zei, este fie necunoscut, fie imposibil de aflat.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Agnosticism
Mi-am dat seama, la un moment dat( în timpul acestei crize în desfăşurare), că expresii de genul: „poate ne ajută bunul Dumnezeu”, sau „numai El ne mai poate ajuta”, mi se par inutile, irelevante, şi mai presus de toate, nu-mi mai provoacă nici milă, nici indignare, nu-mi mai provoacă nimic. Îmi sunt indiferente, pentru că religia personală a unuia sau a altuia îmi sunt...indiferente. Aşa că, gândindu-mă la asta, mi-am dat seama că asta e exact ce e scris mai sus: agnosticism. Adică, fiind imposibil de aflat, de demonstrat, de arătat, de argumentat, că exista „bunul Dumnezeu”... sau că nu există, a încetat să-mi mai pese de asta. Şi deci, faptul că unul sau altul se exprimă în privinţa lui „Dumnezeu”, sau „Allah”, sau „Iisus”, sau „Zeus”, fie că crede sau nu în asta, este la fel de relevant pentru mine ca erupţia unui vulcan in America de Sud; îmi pare rău de băştinaşi, dar nu mă afectează altfel în nici un fel (mai ales că nu mă uit la TV să mă oripileze imaginile care se presupun a fi informative, sau distracţii de la viaţa cotidiană, sau...ceva).
Poate ar fi mai bine, totuşi, ca toată lumea să fie agnostică. Par să fie semnele unei religii noi adoptate, vrei ca toată lumea sa gândească la fel. Dar mă gândesc doar la controversele iscate pe teme teologice, de la războaie până la simple certuri la coadă la carne, în privinţa a ceea ce este sau nu de post, chiar dacă postitul îmi pare doar o tradiţie cu slabe legături religioase. Să fie oare aşa rău întipărit în natura umană dorinţa de a presupune, teama de necunoscut, în lipsa unui adevăr, fie acel adevăr fundamental important?
Pentru cei care cred ca agnosticii sunt atei, sau necredincioşi, o să specific de unde s-a format cuvântul(greacă veche) – „a”-fără „gnosis”-cunoaştere, deci NU ŞTIU, ceea ce nu înseamnă NU CRED. Este simpla afirmaţie că nu am nevoie să cred în ceva, şi pentru că am de ales, nici nu vreau să mă gândesc până acolo încât să imi bat mintea cu ceva ce oricum nu pot demonstra; sau dacă aş demonstra, acest fapt nu mi-ar schimba cu nimic acţiunile sau comportamentul, doar modul de a gândi, irelevant pentru cei din afara cercului de interacţiune socială a fiecăruia, iar pentru cei din cerc, relevant doar pentru a avea încă ceva care să menţină acel cerc o împrejmuire plină de gândiri comune, ca o mulţime de-a matematicii, în care mulţimea B e plină de fanatici adverşi şi de neînţeles.
Definiţia termenului agnosticism esteo axiomă banală, de genul apa e udă, sau burlacii sunt necăsătoriţi, cu toate astea acest adevăr absolut nu este suficient, este, de fapt, printre puţinele adevăruri absolute pe care rasa umană nu le ia în considerare, pentru că...
