Agnosticism

Agnosticismul este concepția filozofică potrivit căreia adevărul anumitor afirmații, mai ales afirmații teologice privind existența unui Dumnezeu sau a unor zei, este fie necunoscut, fie imposibil de aflat.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Agnosticism

Mi-am dat seama, la un moment dat( în timpul acestei crize în desfăşurare), că expresii de genul: „poate ne ajută bunul Dumnezeu”, sau „numai El ne mai poate ajuta”, mi se par inutile, irelevante, şi mai presus de toate, nu-mi mai provoacă nici milă, nici indignare, nu-mi mai provoacă nimic. Îmi sunt indiferente, pentru că religia personală a unuia sau a altuia îmi sunt...indiferente. Aşa că, gândindu-mă la asta, mi-am dat seama că asta e exact ce e scris mai sus: agnosticism. Adică, fiind imposibil de aflat, de demonstrat, de arătat, de argumentat, că exista „bunul Dumnezeu”... sau că nu există, a încetat să-mi mai pese de asta. Şi deci, faptul că unul sau altul se exprimă în privinţa lui „Dumnezeu”, sau „Allah”, sau „Iisus”, sau „Zeus”, fie că crede sau nu în asta, este la fel de relevant pentru mine ca erupţia unui vulcan in America de Sud; îmi pare rău de băştinaşi, dar nu mă afectează altfel în nici un fel (mai ales că nu mă uit la TV să mă oripileze imaginile care se presupun a fi informative, sau distracţii de la viaţa cotidiană, sau...ceva).

Poate ar fi mai bine, totuşi, ca toată lumea să fie agnostică. Par să fie semnele unei religii noi adoptate, vrei ca toată lumea sa gândească la fel. Dar mă gândesc doar la controversele iscate pe teme teologice, de la războaie până la simple certuri la coadă la carne, în privinţa a ceea ce este sau nu de post, chiar dacă postitul îmi pare doar o tradiţie cu slabe legături religioase. Să fie oare aşa rău întipărit în natura umană dorinţa de a presupune, teama de necunoscut, în lipsa unui adevăr, fie acel adevăr fundamental important?

Pentru cei care cred ca agnosticii sunt atei, sau necredincioşi, o să specific de unde s-a format cuvântul(greacă veche) – „a”-fără „gnosis”-cunoaştere, deci NU ŞTIU, ceea ce nu înseamnă NU CRED. Este simpla afirmaţie că nu am nevoie să cred în ceva, şi pentru că am de ales, nici nu vreau să mă gândesc până acolo încât să imi bat mintea cu ceva ce oricum nu pot demonstra; sau dacă aş demonstra, acest fapt nu mi-ar schimba cu nimic acţiunile sau comportamentul, doar modul de a gândi, irelevant pentru cei din afara cercului de interacţiune socială a fiecăruia, iar pentru cei din cerc, relevant doar pentru a avea încă ceva care să menţină acel cerc o împrejmuire plină de gândiri comune, ca o mulţime de-a matematicii, în care mulţimea B e plină de fanatici adverşi şi de neînţeles.

Definiţia termenului agnosticism esteo axiomă banală, de genul apa e udă, sau burlacii sunt necăsătoriţi, cu toate astea acest adevăr absolut nu este suficient, este, de fapt, printre puţinele adevăruri absolute pe care rasa umană nu le ia în considerare, pentru că...

Meciul

Omenirea asista la un meci foarte important pentru a se decide pe cine va sustine in continuare. Se pare ca noi am ajuns undeva in mijlocul acestei confruntari. Meciul este Stiinta impotriva Religiei; in zilele noastre partida este si televizata, iar Stiinta are ocazie dupa ocazie, singurul portar ramas de partea Religiei fiind Papa din Vatican.
Inceputul meciului a fost dominat insa de Religie, inca la conducere. Noe a salvat cu o arca, Moise cu un toiag a rupt marea in doua, apoi capitanul echipei Religiei, Iisus din Nazareth, impreuna cu 12 coechipieri ai sai au condus atacul pana au inscris decisiv.
Printre ocazii se numara conceptia imaculata(nastere fara conceptie fizica), transformarea apei in vin, invierea unui mort, mersul pe apa, incercarea de daramare apoi reconstructie templu cu mainile goale ce a dus la golul decisiv, invierea capitanului echipei.
In acest timp, singurii aparatori ai Stiintei “clasicii” Platon, Aristotel si Euclid, n-au facut fata atacului, dar au pus bazele revenirii ulterioare. Aceasta revenire, puternic huiduita de publicul din peluza numita Inchizitie, a fost initiata de Galileo Galilei, un junior italian, cu incercarea sa de a dovedi ca planeta e rotunda. Peluza a fost redusa insa la tacere cand Magellan a dovedit incercarea lui Galileo, apoi alti juniori precum Newton, cu teoria gravitatiei, apoi Darwin cu teoria evolutionista au intrat in lupta. Stiinta nu s-a retras in defensiva si a introdus noi atacanti, pe rand, Thomas Edison, Tesla,si capitanul Einstein, decisivi in lupta impotriva numerosului public sustinator al echipei Religiei.
Ocaziile initiale sunt parca uitate, inseminarea artificiala inlocuieste conceptia imaculata, transformarea apei in vin se face cu pastile deshidratate, invierea cu aparate de resuscitare, daramarea cu buldozere sau la alegere cu avioane(vezi 9 septembrie 2001), iar invierea capitanului poate fi considerata moarte clinica, sau poveste inventata.

Meciul continua...

System Error

Scopul….se pare ca nimic nu exista fara un scop…orice picatura de apa, orice cladire cu multe etaje, orice fiinta sau creatura insufletita, toate au un scop…dar toate, picatura de apa care pana la urma cade si se sparge in mai multe picaturi, cladirea care se darama la vreun cutremur, fiintele care mor, toate au un sfarsit inainte sau dupa ce si-au indeplinit acel scop. Acest scop lipseste…si pare cel mai important…in viata tot ce facem, facem pt a nu muri desi stim ca vom muri; ironic, dar fara scop viata e neinsemnata….tot ce facem practic e inutil pt ca vom muri indiferent daca am trait bine sau rau sau moral sau imoral sau saraci sau bogati sau prosti sau savanti sau populari sau tirani….si daca n-am trai? Ce-ar fi?...nimic... Individual suntem neinsemnati, poate si ca specie suntem neinsemnati, pt ca planeta va fi aici si dupa ce specia dominanta in aceste milenii va disparea.
Dintr-o perspectiva larga, ceva lipseste, ceva acolo la inceputuri lipseste…planeta practic exista ca o masinarie ce functioneaza fara un manual de instructiuni…din punctul nostru de vedere, al oamenilor, scopul ar fi…sa traim…dar pt ce sa traim? Ca sa ce? Sa ne distram, sa suferim, sa ne iubim, sa invatam, sa ne luptam, sa perpetuam specia, dar pt ce? La ce ne folosesc toate cele ce putem face intr-o viata daca tot se termina? Si nu doar pt noi…totul se termina…din punct de vedere al speciei umane numarul specimenelor ne va distruge, suntem condamnati sa ne autodistrugem si tot ce am facut in milenii de existenta va fi fost pt ce? De exemplu un filtru de cafea este creeat si utilizat de oameni pt a face acea licoare care ne trezeste dimineata; oamenii insa sunt nu numai inutili pt ca nu fac nici macar planetei vreun bine(vezi cutremure din miscari de falii tectonice posibil provocate), dar nu au un scop sau destinatie specifica…macar filtrul de cafea daca ar fi constient ar sti ca daca tot se strica a avut scopul de a face cafea…Singura varianta ce mi-a trecut prin cap ar fi ca suntem aruncati izolat intr-un univers oarecar ca un experiment sadic--un software test, pt a vedea pana cand si cum evoluam in conditiile unor defecte majore si cu tendinte autodistructive innascute; ca tot crede lumea in “dupa chipul si asemanarea Lui”--doar ca noi suntem un fel de varianta beta a unui software fara unele din defectele de care noi “beneficiem” in fiecare zi--pacat totusi ca din cate imi dau seama si software-ul creator are defecte majore…

Sunteti PSIHOTICI!

Definitia psihozei: Tulburare mintala caracterizata printr-o dezorganizare a personalitatii, pierderea simtului realului si transformarea in delir a experientei traite. (http://www.informatiamedicala.ro/dictionar-medical/p/psihoza-5273.html)

Hmm...daca ne gandim bine…parca suna cunoscut…sa nu devenim ipohondri din prima…ma refeream doar la nevoia tuturor de a crede in ceva…uneori pana ajungem sa fim psihotici…si credem in prieteni imaginari. Ne place sa ne mintim singuri… in speranta ca nu suntem suntem asa de rai cum s-ar putea crede… Printre principalele simptome ale psihoticilor este pierderea simtului realului. Stateam ieri in metroul plin si langa mine o doamna in varsta. Citea o carticica, si ma gandeam ca ar fi un manual de utilizare pe care n-a apucat sa-l citeasca acasa. Nope. Era o carticica de rugaciuni. Si femeia proceda asa: citea rugaciunea, inchidea ochii, apoi dadea pagina. Era foarte serioasa in ceea ce facea, asa ca a uitat sa coboare unde trebuie…probabil problemele pe care le avea impreuna cu concentrarea asupra rugaciunilor erau prea mult ca sa mai poata fi in contact si cu lumea exterioara acelei cartulii micute(in valoare de 5lei, dar asta e alta poveste). Nervoasa fiind, pt ca ratase iesirea din tren, femeia a inceput sa pufneasca si sa se uite stanga-dreapta, de parca ar cauta pe cineva pe care ar fi intrebat :De ce nu mi-ai zis ca trebuie sa cobor?...apoi, a inceput sa murmure ceva…era…”fir-ar al dracului, iar intarzii”..Cateva priviri din zona din care venise o facura sa-si aduca aminte ce avea in mana…carticica de rugaciuni...asa ca a continuat…”doamne iarta-ma”. Iata, deci, un credincios crestin ortodox obisnuit. Nevoia ei de ajutor in problemele cotidiene era evidenta, iar carticica de rugaciuni pare a fi strigatul dupa ajutor, catre o putere superioara omului, cineva care ar putea s-o ajute neconditionat. Cred ca asta e singurul scop benefactor al religiei. De “tamaduire” psihologica. Pe de alta parte, toata aceasta poveste ma duce cu gandul la prietenii imaginari ai copiilor. Doar ca de data asta e vorba de adulti, de fapt de un extraordinar de mare procent din intreaga populatie de adulti a planetei. Iar prietenul imaginar este comun. Are mai multe nume si o carte…poveste destul de groasa. Asa cum copiii se uita la desene animate si-si imagineaza ca eroii ar fi reali si au superputeri si fac lumea mai buna, cam asa folosesc adultii religia…In “desenul animat” pt adulti avem personaje magice precum ingeri si arhangheli, din tabara celor buni, demoni si spirite malefice, din cealalta tabara, apoi conducatorii celor doua tabere ambii cu nume diverse in functie de zona de provenienta a povestii. Dupa un anumit timp, copiii se maturizeaza si descopera ca povestile pe care le credeau in copilarie nu sunt adevarate, ca nu exista nici Superman, nici Spiderman, nici Mos Craciun, nici Mos Niculae, nici Iepurasul de Pasti, niciuna din aceste povesti nu sunt reale. Dar adultii…adultii au povestea lor si refuza sa creada ca ar putea fi ireala. Cu toate ca au foarte multe motive. Dar aceste motive par sa dispara pt ei atunci cand ceva bun li se intampla pe parcursul existentei chinuite de conflicte psihice si cateodata fizice. Cand ceva bun se intampla, ei multumesc acelui personaj pozitiv din povestea aceea veche; dar cand ceva rau li se intampla, ei, atunci e atunci, ca nu se stie daca si-a bagat coada necuratul sau e vina lor, un alt conflict nerezolvat de “poveste”. Dar povestea parca garanteaza ca daca e sa fie ceva de bine trebuie sa multumim celui de sus…
Sa fie aceasta psihoza generala numita religie simptom al bolii generale ..moartea?
Poate ca oamenii au si altceva in plus fata de celelalte animale…posibilitatea de a evita moartea…poate ca trebuie doar sa determinam cauza fizica, probabil intr-o zona a creierului, care determina acest “simptom”, nevoia de o putere superioara…toate celelalte psihoze au simptome vizibile in creier…de ce nu si acesta?…poate ca atunci ne vom putea folosi intreaga capacitate a creierului; si atunci acest “simptom” va disparea indeplinindu-si scopul, sa ne salveze…

Do You Believe In God?

A high school girl, aged 16, was crying on a bench the other night while waiting for the subway train. When I asked her why, she showed me the book she was reading. It was Dante’s “Divina Comedia”. Then I said “so what? Hell is bad, but you are too young to worry about that and it’s a great book, but just a book”. The conversation then turned rather philosophical. She said that she didn’t believe in God after reading that book. Her whole short life she has been lied to by adults trying to prove themselves that they had a meaning on Earth, when in fact Heaven and Hell are made up stories meant to control people, to make them do “the right thing”, and that right thing is already within us, for we have a conscience. I thought that was outrageously clever for a 16 year old girl, cute too; she should think about boys or fashion or something, not the meaning of life and whether there is a God. But she kept going, saying that she was an orphan since she was 5, her parents died in car accident and her life was too messed up for boys or other things beside school. Of course everyone told her that her mom and dad went to heaven. Then she remembered her dad had molested her and her mom was a drunk, and by reading the book actually considered they might be in hell. Since we were going in the same train, she told me more. There was one question that maybe every one of us should consider (whether we are Christians, Jews, Muslims, or whatever…) what kind of god allows such things as child molestation, war, disasters, disease and so on, and so on. Isn’t God supposed to watch us? Isn’t God good, merciful, forgiving, and all other stuff that makes someone perfect? He was supposed to be perfect, wasn’t he? I tried to calm her down telling her that that’s no reason to cry for, that if she figured that out on her own maybe she won’t need religion to blame or thank for the good or bad things happening in her life, she will overcome those things by believing in herself for a change. But I wondered after she got of that train, if I should have given her the reasons many people use for their daily praying that God is all-knowing, that God works in mysterious ways, that God has a reason that we are not supposed to know. For 2000 years Christians told the world God walked on Earth to save us all. Muslims believe that God (Arabic: الله‎, Allāh) revealed the Qur'an to Muhammad, God's final prophet, through the angel Gabriel, and regard the Qur'an and the Sunnah (words and deeds of Muhammad) as the fundamental sources of Islam. Islamic tradition holds that Jews and Christians distorted the revelations God gave to these prophets by either altering the text, introducing a false interpretation, or both. That girl and I, and maybe some of you after reading this text, we’re actually asking the same questions, and all the questions lead to one: if there is a God, where is He? Because it all comes down to one God, or whatever you may call Him, the entity that created Earth…