WHEN WE TWO PARTED

Lord George Gordon Byron (1788-1824)

When we two parted
In silence and tears,
Half broken-hearted
To sever for years,
Pale grew thy cheek and cold,
Colder thy kiss;
Truly that hour foretold
Sorrow to this.

The dew of the morning
Sunk chill on my brow--
It felt like the warning
Of what I feel now.
Thy vows are all broken,
And light is thy fame:
I hear thy name spoken,
And share in its shame.

They name thee before me,
A knell to mine ear;
A shudder comes o'er me--
Why wert thou so dear?
They know not I knew thee,
Who knew thee too well:
Lond, long shall I rue thee,
Too deeply to tell.

I secret we met--
I silence I grieve,
That thy heart could forget,
Thy spirit deceive.
If I should meet thee
After long years,
How should I greet thee?
With silence and tears.

What women want?

It’s a title of a movie, about an ad man(Mel Gibson) that receives the miracle gift of hearing women’s thoughts. I thought of it every time I wished I knew what the woman in front of me was thinking. Another show, this one on TV, “Lie to me” is about a guy that can read body language so well that he can tell whether you’re lying or not. He can also read most of the gestures made through body language. So, that show actually says that if you pay enough attention you can tell what a woman is thinking by her body language.

There’s only one problem. The difference between what a woman is thinking and what she really wants is huge. Well, for the sake of argument, let’s say most of them. No man, in full capacity of his mind, can say that he knows what women want. Most of the time, because women themselves don’t know.

They wanna be happy, but not too happy, it bores them. They wanna be loved, but not too loved, it scares them. They wanna be pushed, but not too far, it will enrage them. They want space, but not too much, they will drift. They want money, but not too much, they can’t feel loved that way. And so on, and so on…

Some may say that men are dogs for trying to grant women’s wishes for a while, until they may eventually be themselves bored, for trying to make their “target”-woman special, even though the other “dogs” might think different of him, and he feels stranded as on a deserted island. Somehow, that “dog” thought he might have found someone special… perhaps, or… he might just follow the “target” until he receives “food”.

It is always the best policy to speak the truth, unless of course you are an exceptionally good liar.--Jerome K. Jerome

Men occasionally stumble over the truth, but most of them pick themselves up and hurry off as if nothing had happened.--Winston Churchill

He who can govern a woman can govern a nation.--Honore de Balzac

You can never trust a woman; she may be true to you.--Douglas Ainslie

The great question that has never been answered, and which I have not yet been able to answer despite my thirty years of research into the feminine soul, is: What do women want?--Sigmund Freud

Undo

Exista momente in viata in care stii ca ceea ce vei zice sau face in urmatoarele momente va schimba cursul vietii, linia pe care mergem in fiecare zi incercand sa nu cadem de pe ea. Acele momente iti raman in minte sub forma unor imagini, „flashback”, imagini ce te urmaresc sub forma gandului „si daca atunci faceam altceva”...

Daca acele momente ar putea fi accesate precum pozele .jpg si apoi sa reluam totul altfel, si daca nu ne place sa revenim din nou si sa tot revenim pana ceea ce facem pare corect, apoi sa dam peste alt „flashback” si tot asa sa reconstituim totul pana in momentul in care inevitabil murim..poate atunci viata ni s-ar parea corecta.

Dar viata nu e corecta, si asta o stim cu totii, iar momentele acelea par atat de inevitabile incat ma intreb daca ar trebui sa putem schimba ceva la ele...pt ca totusi acele momente ne definesc, ne dau posibilitatea de a zice „asa sunt eu, si altul/alta mama nu mai face”.

Si daca asta e una din chestiile pe care le putem considera ca fiind definitorii pt fiecare dintre noi, ce s-ar intampla daca totusi am putea intra in memoria....computerului din capul nostru..si sa dam undo la tot ce am facut pana la momentul filmului respectiv?...Asta inseamna ca restul elementelor definitorii ar influenta ce gandim ca ar trebui schimbat..si atunci acele schimbari ar deveni tot definitorii?

Oare cati dintre noi ar alege, in cazul in care doar o schimbare ar fi posibila, sa schimbe ceva in cazul unei persoane iubite pierdute, si cati ar alege sa schimbe o decizie in afaceri? Asta asa ca tot vine anul nou si toata lumea face planuri pt anul care vine si cam toti vor sa schimbe cate ceva.

Altruism

The perfect love story…boy falls in love with girl…girl falls in love with boy…and the two of them grow old together and live happily ever after…
During your lifetime you meet approximately 2000 people. I mean the ones you talk to, not the ones you ran into or see on TV…How many of them do you know that fit this perfect love story? I believe… none.
Is it hard to grow old and live happily ever after? Perhaps not…but what if we were on a planet same as ours, but with different values, different as if we wouldn’t consider feelings as important as they are now…and the most important thing aside from money was altruism…??? And somewhere along the line of history being kind to the next person became the most important thing? Perhaps when human emotions became more important than power over a land or ruling the world…Is altruism part of the human behavior today? Certainly not! Think about it! Would any of you give a hug to a person obviously sad sitting next to you in the subway? No, because you don’t know that person. Do you have to get to know a person to tell whether he/she is sad? Obviously not!
Everyone’s beliefs depend on social background, and when love ends (whatever kind of love it is), a part of their social existence changes. They become more experienced and more reliable considering the fact they are now more aware that everything has an ending.

Iluzia(II)

Ce poate fi mai frumos ca un inceput… sa te arunci cu capul inainte in necunoscut? Poate ca… “necunoscut”… e totusi un termen nepotrivit pentru ca intr-un fel sau altul intotdeauna stim, macar in subconstient, ce ne asteapta…oriunde am merge…orice am face…oricat de necunoscuta pare situatia, macar ca am vazut undeva ce urmeaza sa facem, si oricat de surprinzatoare ar fi reactia, “necunoscut” este un termen relativ. Si nu ma refer la informatie, ci la trairi, sentimente, iar astea cred ca par necunoscute doar pentru ca nu pot fi controlate…iti dicteaza ce esti, te definesc. Poate ca fiecare reactionam diferit intr-o aceeasi situatie datorita educatiei, cu toate acestea cand vine vorba de sentimente ele sunt definite de acealeasi cuvinte mereu…frica, iubirea, ura, dezgustul, dispretul, adoratia… chiar si nebunia in unele cazuri, privita ca sentiment… toate acestea ne pot defini. Umanitatea din fiecare ne face sa ne identificam de cele mai multe ori cu ceea ce este in fata noastra, indiferent daca acel ceva pare necunoscut. Sa fie asta motivul pentru care atunci cand cunosti pe cineva sa ti se para necunoscut iar scurt timp dupa aceea sa ai senzatia: “parca te cunosc de mult timp”? Sau poate punctele comune ale educatiei aproprie doua persoane, uneori pentru mai mult timp decat se asteptau initial, apoi, urmand tiparele logice ale oricarei relatii, aceste doua persoane se educa una pe cealalta pentru a putea convietui, ca sa-si poata spune: “te iubesc”.
Cat de greu e sa spui te iubesc atunci cand o simti cu adevarat…si asta pentru ca ai vazut cum se face, ai vazut unde poate duce, si, fie teama de respingere, fie teama de acea minciuna “si eu”, fie teama ca acel “si eu” ar putea fi adevarat, te arunca intr-un “necunoscut” deosebit, acela al intimitatii progresive; daca ajungi sa spui acel te iubesc, “necunoscutul” poate fi o anume descoperire, despre cel sau cea pe care il/o iubesti, care iti poate fura totul lasandu-te cu golul si pustietatea unei despartiri; daca ajungi sa spui acel te iubesc “necunoscutul” poate fi posesivitatea agresiva sau pasiva a celuilalt si modul cum vei reactiona la ea, ducand inevitabil la o extrema pe care nu esti sigur ca vrei s-o atingi, aceea de a te lasa imovabil in sufletul cuiva, de a nu putea cunoaste din nou singuratatea, de care uneori ai nevoie, pentru ca cineva este pentru totdeauna in sufletul tau, si atunci parca teama de a il/o pierde creste exponential cu lumea noua in care te afunzi; daca ajungi sa spui acel te iubesc … esti condamnat/a sa traiesti. Dar asta nu e o tragedie, asa-i? Oamenii sunt asa cum ii stim si sansa ca acest personaj, de-a dreptul fictiv, sa apara, este din pacate mica. Adevarul este insa si el relativ, asa ca, la fel ca tot ce ne inconjoara, acest personaj, “acel te iubesc”, este efemer. Dar atat cat tine, indiferent care ar fi motivele disparitiei sale, nu poate spune nimeni ca nu e cel mai frumos act din piesa de teatru numita “Viata”.

Iluzia

Cati oameni se pot numi cu adevarat norocosi in incercarea perpetua de a gasi acel sentiment unic despre care scriitori, scenaristi eventual producatori au tot incercat sa ne convinga in (uneori) siropoasele comedii romantice? Si daca l-au gasit, oare stiu cu adevarat sa-l pretuiasca, sa-l mentina viu?...sau se stinge ca un foc de artificii intr-o zi de sarbatoare, dupa ce fitilul a ars complet, artificiile s-au inaltat in inaltul cerului, au incantat privirea cu acea lumina minunata, apoi au lasat stelele sa-si faca treaba. Suna siropos, nu? Pentru majoritatea persoanelor acest sentiment este, de obicei, inlocuit…evident, de o iluzie, de minciuna, de autocompatimire metamorfozata in apatie, iar apatia transformata intr-o noua iluzie provocata de primul zambet, primul sarut, prima soapta, prima penetrare. Acea tarfa numita televiziune ne hraneste cu iluzii si idei preconcepute toata viata, iar una din ideile ilusive este insasi iubirea. Si daca n-ai televizor, ai carti, si daca ai carti imaginatia contribuie la ilusivitatea ideii facand aproape imposibil adevaratul sentiment. Si atunci, cum facem distinctia intre iluzie si adevar? N-o facem. La fel ca acel foc de artificii, totul pare inaltator pana cand, mai devreme sau mai tarziu, lumina se stinge. Sa fie oare aceasta iluzie, alimentata de secole prin carti, apoi televizor, doar o iluzie? Adica… parca mi-e si teama s-o spun…adica intre iluzia ca iubesti si iubirea in sine doar iluzia sa fie adevarata? Pai …daca e sa privesc din afara o relatie clasica dintre doi oameni care pretind ca se iubesc, ei o sa povesteasca o insiruire de fapte, incepand cu momentul in care s-au cunoscut pana in prezent, ce le place si ce le displace, eventual pentru cei “deschisi la minte” cateva pozitii, locuri erogene commune, si eventual perversiuni impartasite pana la orgasm. Ok . Cu ce se deosebeste asta, in afara de durata relatiei, eventual, de un tip care se duce la curve si nimereste una careia chiar ii place ce face(fiind nimfomana eventual), sa insemne asta ca automat tipul iubeste o curva sau ca tipa iubeste fiecare barbat care-i trece prin pat? Largind contextul exemplului, cate iubiri poate avea un om? Daca aceste argumente adunate cu descoperirile de genul substanta X este secretata de organism in timpul actului sexual si asta provoaca la nivel cerebral senzatia ca iubesti si esti iubit, ar duce la o concluzie sigura, lumea ar fi mai trista pentru ca n-ar crede ca iubirea exista, iar speranta perfectiunii,o iluzie similara, cea care ne tot impinge de la spate in ceea ce facem si simtim, ar disparea.